Despre THEODOR BUCURESCU
Incepand cu anul 2010 scoala poarta numele lui Theodor Bucurescu
Teodor Bucurescu a fost unul din principalii luptători bănăţeni pentru Marea Unire a tuturor românilor, cel care a crescut in Comloşul Mare, şi la Sânnicolau Mare, generaţii de elevi cu dragoste părintească, îndreptându-i spre o comportare morală în spiritul învăţăturilor Bisericii Ortodoxe Române, cu dragoste de neam şi ţară.
S-a născut în 15 aprilie 1885 şi a absolvit cursurile liceului din Braşov şi ale Institutului de Artă, secţia pictură din Viena.Şi-a început activitatea ca învăţător împreună cu un mare număr de preoţi, învăţători, alţi intelectuali şi ţărani, a dus o vie activitate pentru apărarea drepturilor politice şi culturale ale românilor din fostul Imperiu Austro-Ungar. Pentru aceasta a fost arestat în închisoarea din Seghedin din februarie până în iunie 1918, alături de Valeriu Branişte, Ion Clopoţel, Virgil Madgearu, Dimitrie Manu şi Aurel Raţiu.
Imediat dupa “eliberare” s-a întors în Comloşul Mare şi în adunarea populară din noiembrie 1918, luând cuvântul a convins asistenţa formată din români, sârbi şi germani să ceară unirea cu Ţara-mamă România şi este ales delegat titular la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, cu încă şapte patrioţi locali. Aici s-a achitat cu mare cinste de mandatul încredinţat fiind ales membru în Marele Sfat Român de la Sibiu şi, după Reîntregirea Neamului, deputat în primul parlament al României Mari, activând între anii 1919-1920 şi între 1926-1927, de data aceasta ca reprezentant al Partidului Naţional Creştin Român.
Îşi completează studiile, absolvind Facultatea de Istorie-geografie din Cluj şi este numit profesor titular în Sânnicolau Mare. Se stabileşte în oraşul de pe Aranca şi devine directorul gimnaziului, funcţie deţinută peste 20 de ani până la pensionare. Răspunde apelului din 1921 al ministrului culturii Octavian Goga, marele lui prieten şi naşul fiului său Mircea, Goga petrecându-şi multe din vacanţele lui în Banat, atât la Bucurescu în Sânnicolau Mare, cât şi la Oraviţa la dr. Mariu Ţeicu şi la Caransebeş la învăţătorul Pavel Jumanca, cei trei prieteni devotaţi ai săi: ridicare în Bucureşti a unui monument al Luceafărului poeziei româneşti Mihai Eminescu. Preia ideea, pentru realizarea acestui monument, însă în cel mai vestic oraş din ţară, Sânnicolau Mare.
Muncind din greu, a apelat în gazeta Primăvara, pe care a editat-o începând cu nr. 13 din 24 iulie 1921, timp de patru ani şi trei luni deschizând colecta cu suma de 600 lei care a reprezentat salariul său pe trei luni. De menţionat că în Sânnicolau Mare revista Primăvara a apărut permanent din 1 mai 1921 până la 15 decembrie 1929. La 11 octombie 1925, visul său s-a realizat dezvelindu-se în faţa gimnaziului monumentul lui Eminescu, fiind al treilea din ţară, după Botoşani şi Galaţi. În această sfântă zi de Duminică Sânnicolau Mare a fost gazda unei grandioase serbări cu participare a peste zece mii de oameni, fapt nemaiîntâlnit până atunci în asemenea ocazii.
Dar T. Bucurescu are şi alte merite. El a înfiinţat la Sânnicolau Mare biblioteca publică, a realizat Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război şi căminul pentru copii orfani şi săraci. În 1924 a înfiinţat Asociaţia generală a presei din provincie, iar în cadrul bibliotecii “Primăvara” a edidat mai multe lucrări, cum sunt: în 1924 Conştiinţa mea, în 1925 Eminescu în Banat şi în 1941 Comoara din Sânnicolau Mare, opere proprii de mare valoare istorică şi literară. De asemenea a înfiinţat Societatea culturală şi de educaţie fizică “Şoimii României”, al cărei preşedinte a fost, participând cu elevii din această asociaţie la multe concursuri din ţară şi străinătate, din care de trei ori la Praga, primind felicitări chiar de la fostul preşedinte al Cehoslovaciei Thomas Masaryk.
Pentru activitatea sa deosebită a primit multe ordine şi decoraţii, inclusiv “Steaua României”, cu grad de ofiţer. De menţionat că, între o seamă de poezii scrise de Goga în cele trei oraşe din Banat, acesta a avut şi grija unor copii datorită dragostei lui deosebite faţă de viitorii cetăţeni ai României, încredinţându-i lui T. Bucurescu spre creştere şi educaţie pe copilul orfan Petrică Brudaşcă Ciuceanu.
Dar, cu toate înfăptuirile sale pentru neam şi ţară, regimul comunist, în loc de mulţumire l-a considerat duşman. A fost arestat în 15 august 1952 şi dus în domiciliu forţat în comuna Săveni din judeţul Suceava, unde a stat până în 15 octombrie 1954. La arestare i-au percheziţionat toată casa, confiscându-i toate lucrările proprii, ca şi alte lucrări şi documente, inclusiv cele din activitatea de parlamentar, precum şi Istoria partidelor politice din România apărută la Londra în 1933, odată cu toate decoraţiile primite. La Săveni a format grupul Bucurescu din nouă personalitaţi marcante din ţară, care au luptat pentru unitatea românilor, printre care colonelul Romul Boldea din Mehadia, fost prefect al judeţului Severin în anii 1926-1927.
Întors acasă, a trăit în mijlocul familiei ca pensionar până în ziua de 17 august 1967, când la 82 de ani a trecut în eternitate şi a fost condus de un mare număr de cetăţeni la locul de veci, din cimitirul ortodox român din str. Cosminului din Timişoara.
